decizia de a propune o solutie de compromis pt ambele parti are in spate o teama de refuz. vrei o solutie, dar nu in conditiile date. nu poti ceda atat de mult. nu mai ai la ce renunta. nu vrei negociere. vrei doar sa arati unde e limita ta. iti doresti ca partea adversa sa accepte, pt ca are sens.
cand raspunsul primit e negativ iti regreti intentia initiala. iti datorai inca o incercare, dar...te intristeaza faptul ca nu a fost apreciata la adevarata ei valoare cererea. faci abstractie de orgoliu si de idee ca tu ai fost cel care a mai facut o incercare. mandria nu e un subiect de discutie aici. esti impacat pentru ca ai mai incercat odata. ai fi regretat daca nu o faceai.
cand raspunsul e pozitiv rezultatul te doare. ai fi dorit totul, nu jumatati de masura. ceea ce primesti cand insisti nu are valoarea unei victorii, ci a unui semiesec.
si totusi....de ce propui compromisul? e o ultima incercare timida de salvare a ceva ce crezi ca ar putea merita. esti perfect constient de faptul ca ambitia si orgoliul clelilalte parti nu ar permite ca propunerea sa vina din acea directie. oricat de puternica ar fi dorinta, bariera mandriei e prea puternica. iti spui atunci "ok, nu am ce pierde". totusi, indiferent care ar fi raspunsul , pierzi ceva. pierzi de doua ori. pentru inceput pierzi o victorie completa, apoi pierzi prin senzatia de superioritate oferita celeilalte parti.
MERITA?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu