plus

invatam incet sa traim unul cu celalalt. nelinistea a mai scazut putin. putin de tot.
ramane nevoia de incredere.

pot

azi accept. nu urasc. nu invidiez.

cum sa omori dragostea

teoretic nu poti face asta. nu poti sa omori dorinta unui om de te tine in brate, de a te saruta, de a-ti auzi vocea. nu poti omori zambetul cuiva la aparitia ta, grija de a-ti fi bine, nevoia de a te atinge. teoretic. practic poti transforma asta in ura, evitare, scarba. in fapt, nu e foarte greu. trebuie doar sa exersezi cu regularitate rautatea, posesivitatea, ignorarea. trebuie doar sa arati constant celuilalt ca nu este si nici nu va fi vreodata prioritatea ta, ca ceea ce initial parea grija este, de fapt, o obsesie de a controla totul. trebuie sa induci pas cu pas sentimentul ca minti, ca doar tu contezi si ca sufletul tau tanjeste dupa altceva. pentru a asigura reusita e bine sa presari si critici constante si continua nemultumire. badarania ajuta, jignirile de asemenea. efectul e garantat. in prima faza e durere, apoi frustrare. urmeaza faza in care celalalt incearca sa se protejeze. fie se refugiaza in ceva, fie doar se inraieste. ce e sigur e ca se indeparteaza. e nevoie de timp, dar efectul e garantat. dupa suficient timp nu mai simte nimic. victorie! ai omorat dragostea!

marketing

zile intregi de atitudine rece. nu vorbim. ne evitam, cu dusmanie.
recunosc scarba cu care ma intorc acasa. mi-o amintesc, in calitatea ei de detaliu determinant al deciziei de divort. mi-am spus atunci ca nu voi mai trece prin asta. imi doream sa nu mai simt asta. daca e adevarat ca te maturizezi atunci cand inveti sa nu mai spui "niciodata", ma maturizez rapid.

ma simt ca un client dezamagit. reclama a fost super, pliantul prezenta un produs extraordinar, dar am cumparat un lucru ieftin, de o calitate mai mult decat indoielnica. s-a investit 90% din buget in marketing, in loc de calitate.

poleiala de familist de sterge usor, la cea mai mica atingere. loialitatea,
devotamentul si dorinta de a fi parte din "NOI" au disparut de mult.
cu tot realismul de care sunt capabila privesc in urma si refac un tablou pe care doar l-am sesizat anterior: un om egoist, frustat, complexat, a jucat teatru pentru a-si atinge scopul. nu stiu daca mi-e mila, sila sau teama. amestec asta cu regretul profund ca mi-am ignorat instinctul si obtin EU ASTAZI. nu trec mai mult de 48 de ore si reevaluez situatia. fac asta la fiecare 48 de ore.

mi-e clar ca ma asteapta doar "in casa asta e mizerie", "ti-am zis sa rezolvi asta", "nu luam cadouri", "nu luam masa in familie de craciun", "daca ai o problema, rezolvati-o","esti inexistenta in pat".

hmmmmm. nu e ceea ce credeam si speram. probabil nici nu a fost altceva vreodata - am vazut eu doar ceea ce doream.

am doua optiuni: sa te ignor sau sa plec. teoretic mai e si varianta in care stam impreuna, dar imi vad de viata mea. exclus - merit mai mult.

om vedea