exista barbati care se trezesc zambind pentru au dormit langa femeia iubita, care cauta ocazii pentru a face cadouri mici si aparent neinsemnate, care cauta ocazii in care sa isi petreaca timpul cu cea pe care o iubesc. exista barbati care arata acestei femei ca o apreciaza, ca e importanta pentru ei, ca viata, deciziile si dorintele ei sunt importante. am auzit ca exista astfel de barbati. stiu, in schimb ca exista barbati care cauta doar solutii la problemele lor, care ignora viata celorlalti, care manipuleaza, ignora, jignesc. pentru ei ideea de atentie si interes pentru femeia de langa ei exista doar in masura in care le slujeste vreunui scop. ei distorsioneaza fraza "ti-am adus flori", transformand-o in "hai sa mergem sa iti iau niste flori, ca sa nu te aud ca imi scotii ochii toata saptamana", pentru care dorinta ei de a petrece o ora imbratisati fara vreun scop e interpretata ca si repros si sanctionata cu morala pe ton ridicat, pentru care orice minima rugaminte adresata de ea se soldeaza cu un refuz. acesti barbati nu pierd nici o ocazie de a critica femeia pe care pretind ca o iubesc, de a o umili si de o face sa se simta fara importanta, folosita, ignorata. au constant atitudinea "mi se cuvine totul. merit. sa mi se dea/faca ceea ce doresc. doar eu contez." sunt barbatii care aleg cea mai buna bucata de tort pentru ei, care cer femeii cu care traiesc sa faca lucrurile care nu plac niciunuia, care nu o apara in nici un fel cand altii se poarta urat cu ea. sunt barbatii plamaditi exclusiv din egoism si manipulare. fiecare gest al lor e calculat si duce intr-un fel la altul la atingerea unui scop al lor. nici un strop de energie nu este risipit pentru altii. stiu, exista. femeile care stau langa ei sunt nefericite si cauta o iesire.

oare am nimerit calea? oare am intrat pe fagasul potrivit? mi-ar placea sa cred asta, dar un atat de mic procent din inima simte asta, incat nu merita luat in calcul. explicatia trebuie sa fie alta. oscilez intre "ne-am indepartat suficient incat sa imi pese mai putin, deci sa iau lucrurile mai usor" si "imi folosesc cea mai mare parte e energie pentru alte subiecte si nu mai simt, de fapt, realitatea si nu mai percep a doua ta viata, pe care o traiesti in paralel" nici nu cred ca adevaratul motiv este relevant. conteaza mai mult linistea asta, calmul palpabil. asta sa fie relatia spre care ar trebui sa tind? asta sa fie ceea ce in mod normal exista sub denumirea de "oameni care se inteleg"? s-a dezvoltat excesiv acea fata a personalitatii mele care evita conflictele si prefera imaginea de suprafata profunzimii. am invatat sa nu mai am curiozitati referitoare la motivele tristetilor tale sau la gandurile care te framanta. persista, totusi,o parere de rau: ai pierdut o parte a importantei pe care ti-o acordam.

miroase e lemn. deschid incet capacul. prin minte imi trec rapid zeci de lucruri pe care as vrea sa le gasesc inauntru. gol. nimic. nimic??? intr-un colt, ceva. dimineti in care mirosul tau dulceag ma invelea, cand ma trezeam cu o senzatie de siguranta. plimbari prin racoarea serii. ore de povestit la telefon restul? unde sunt restul amintirilor mele? unde sunt clipele care ne-au tinut aproape? sa fi fost obisnuinta si teama de singuratate decisive?