inceput. decembrie 2009

deschid ochii si privesc in jur. in cateva secunde inteleg unde sunt. "am facut asta si inca respir. am plecat si lumea nu s-a prabusit. am divortat si pamantul inca se invarte" . combinatie interesanta de usurare cu mirare. imi luase cativa ani sa decid sa plec, iar acum digeram decizia. imi inchiriasem o garsoniera la etajul 4 intr-un bloc inconjurat de case. dimineata priveam pe fereastra acoperisurile caselor acoperite de ceata. era liniste. imi placea imaginea. imi creasem cont pe un site de dating. decisesem ca vreau sa cunosc oameni noi. asezasem laptopul pe birou, alaturi de bradul micut care mirosea a craciun. schimbasem cateva fraze cu cativa oameni, dar nu ma intalnisem cu nimeni. la un moment dat m-ai abordatpe site. ai folosit o fraza prietenoasa, dar eleganta. discutia a decurs usor si natural. dupa vreo ora de chat mi-ai cerut userul de yahoo si am continuat discutia direct, cu voce. ai vorbit mult. ai povestit multe despre tine. zambeam auzindu-ti vocea. imi amintea de donald duck. simteam in ea calm si emotie. mi-ai povestit despre job, despre copii tai, despre copilaria ta. am aflat ca fuseseram vecini vreo 5 ani (din balconul meu se vedea blocul tau). unele povesti pe care mi le-ai spus pareau ireale. ma intrebam daca tu crezi povestile astea inventate, despre cum ai copilarit intr-un castel. am realizat ca trecuse noaptea si noi inca vorbeam. tu erai in concediu, dar eu urma sa merg la birou. ti-am scris scurt numarul meu de telefon, apoi am inchis. mi-am dat seama ca fusesem atat de captivata de discutia cu tine, incat nici nu ma schimbasem in pijama. vorbiseram vreo 7 ore. urmatoarele 2-3 zile au trecut usor. ne-am auzit la telefon o data sau de doua ori. am stabilit sa ne cunoastem la o cafea in unirii, la cafe cuza. ai aparut intr-o bluza in dungi. grizonat, timid, politicos si elegant in gesturi si exprimare. ti-am povestit cum pe 27 decembrie urma sa plec cu trenul la Sibiu, unde urma sa ma intalnesc cu o prietena. te-ai oferit sa ma duci tu cu masina. am acceptat, dar am stabilit ca si punct de intalnire o parcare. nu ma simteam pregatita sa iti arat unde stau. ai sosit la locul stabilit la timp. cand am urcat in masina m-am intrebat daca voi ajunge vie la destinatie si oare cate cadavre ai in portbagaj. partea rationala a creierului meu evalua riscul in situatia data. ai condus sigur, dar cu viteza. ai vorbit mult si m-ai tinut de mana. cand am ajuns la sibiu ai fost mirat si deranjat ca iti rezervasem si achitasem eu camera. nu voiam sa datorez ceva unui om pe care tocmai il cunoscusem. ma atrageau calmul tau si aerul timid. imi placeau ochii tai, mirosul tau. am facut dragoste, apoi ne-am intalnit cu prietena mea. simteam ca incep sa ma indragostesc de tine. am stat 2-3 zile la sibiu. ne-am plimbat, am vorbit mult. simteam nevoia sa te simt aproape. ne-am tinut de mana si am stat mult imbratisati. ne-am intors acasa si ai venit la mine cu ciocolata si flori. de fiecare data cu ciocolata si flori. ti-am gatit. am facut dragoste. mi-ai spus ca de revelion te vezi cu niste prieteni. eu m-am vazut cu colegii.

nu pot sa iert

Stiu ca nu exista relatii perfecte. Exista momente bune si oameni care fac eforturi. Cu toata istoria noastra in spate nu ma asteptam sa fie totul lapte si miere. Era clar ca vor exista probleme si neintelegeri. Mi-am dorit enorm sa te bucuri cu mine. In momentul in care am aflat de sosirea copilului totul a prins culoare. Dintr-o data lucrurile se puteau schimba. Eram bucuroasa si speriata. Imi doream atat de mult sa ma iei fericit in brate si sa imi spui ca totul o sa fie bine! As fi dat orice sa te aud povestind zambind despre copilul ce urma sa ni se nasca. Am venit spre tine asteptand asta si am primit un " eu niciodata nu mi-am dorit copii. Nici pe cei care ii am deja nu i-am vrut, dar m-am trezit cu ei. Oricum, acum nu e momentul potrivit pentru un copil". Imaginea de tata bun si bland s-a naruit rapid. Tanjeam sa te vad ca saruti burta in crestere si ii povestesti copilului cum e lumea din afara. In loc de asta au fost luni de raceala si atmosfera tensionata. Te-am urat pentru ca nu l-ai dorit. In acele momente l-am ales pe el in defavoarea ta, fara urme de indoiala. Mi-as fi dorit sa nu trebuiasca sa aleg. Am inteles ca nu esti capabil de dragoste de tata. Credeam ca asta se intampla doar in filme, ca e normal sa fim toti complet indragostiti de copiii nostri. Din lunile care au urmat imi amintesc un moment care imi va ramane intiparit in minte pentru totdeauna: Vazand ca nu il vrei si nu iti doresti sa te implici in viata lui te-am lasat sa faci cum consideri tu. Nu te-am presat sa faci nimic legat de el. Nu ai schimbat scutece, nu l-ai hranit, nu l-ai plimbat, nu l-ai adormit. Vedem cum pierzi momente unice in viata lui, dar erai incapabil sa realizezi asta. Intr-o noapte s-a trezit si a plans cateva minute, pentru ca i se infundase nasul si nu putea sa suga. Dormeam langa el si l-am luat imediat in brate. In timp ce il leganam am scos din sertar batista bebelusului. Nu e mare filosofie utilizarea ei, dar e infinit mai usor cand doua persoane fac asta in loc de una. Ti-am auzit pasii pe el si m-am luminat la ideea ca l-ai auzit si vrei sa vezi cu ce poti ajuta. Am zambit gandindu-ma ca iti pasa. Ai intrat brusc in incapere tipand " bagi toate prostiile in tine si îmbolnăvești copilul" ( aluzie la faptul ca era alaptat si eu ma hraneam normal, nu cu carne fiarta si salata, cum considerai tu ca ar trebui). Apoi ai iesit, trantind usa. M-a durut incredibil reactia ta. Am deschis usa in urma ta si ti-am spus " daca iti pasa de copil ma intrebai ce s-a intamplat si cu ce poti sa ma ajuti, in loc sa strigi si sa pleci". Am inchis usa, am linistit copilul si m-am culcat. Am realizat atunci ca nu ma voi baza niciodata pe tine ca si tata. Niciodata.

adaptare

m-am adaptat. cred ca asa se numeste ceea ce fac acum: nu explic, nu spun ce simt, ce mi-as dori, ce ma deranjeaza. nu ma gandesc la lucrurile care mi se intampla. de fapt, evit sa sa ma gandesc la asta. mi-e teama de concluzia la care as putea ajunge. respir, mananc, dorm, ma bucur de soare, dar nu ma gandesc la nimic. cine a zis ca "fericit cei saraci cu duhul", stia ce vorbeste. observ, dar nu analizez. nu MA analizez. elimin astfel riscul. obisnuiam sa cred ca situatia din care iesi fara sa simti nimic a fost traita degeaba. acum consider ca asta un avantaj. lipsa sentimentelor duce oare la cinism?

exista barbati care se trezesc zambind pentru au dormit langa femeia iubita, care cauta ocazii pentru a face cadouri mici si aparent neinsemnate, care cauta ocazii in care sa isi petreaca timpul cu cea pe care o iubesc. exista barbati care arata acestei femei ca o apreciaza, ca e importanta pentru ei, ca viata, deciziile si dorintele ei sunt importante. am auzit ca exista astfel de barbati. stiu, in schimb ca exista barbati care cauta doar solutii la problemele lor, care ignora viata celorlalti, care manipuleaza, ignora, jignesc. pentru ei ideea de atentie si interes pentru femeia de langa ei exista doar in masura in care le slujeste vreunui scop. ei distorsioneaza fraza "ti-am adus flori", transformand-o in "hai sa mergem sa iti iau niste flori, ca sa nu te aud ca imi scotii ochii toata saptamana", pentru care dorinta ei de a petrece o ora imbratisati fara vreun scop e interpretata ca si repros si sanctionata cu morala pe ton ridicat, pentru care orice minima rugaminte adresata de ea se soldeaza cu un refuz. acesti barbati nu pierd nici o ocazie de a critica femeia pe care pretind ca o iubesc, de a o umili si de o face sa se simta fara importanta, folosita, ignorata. au constant atitudinea "mi se cuvine totul. merit. sa mi se dea/faca ceea ce doresc. doar eu contez." sunt barbatii care aleg cea mai buna bucata de tort pentru ei, care cer femeii cu care traiesc sa faca lucrurile care nu plac niciunuia, care nu o apara in nici un fel cand altii se poarta urat cu ea. sunt barbatii plamaditi exclusiv din egoism si manipulare. fiecare gest al lor e calculat si duce intr-un fel la altul la atingerea unui scop al lor. nici un strop de energie nu este risipit pentru altii. stiu, exista. femeile care stau langa ei sunt nefericite si cauta o iesire.

oare am nimerit calea? oare am intrat pe fagasul potrivit? mi-ar placea sa cred asta, dar un atat de mic procent din inima simte asta, incat nu merita luat in calcul. explicatia trebuie sa fie alta. oscilez intre "ne-am indepartat suficient incat sa imi pese mai putin, deci sa iau lucrurile mai usor" si "imi folosesc cea mai mare parte e energie pentru alte subiecte si nu mai simt, de fapt, realitatea si nu mai percep a doua ta viata, pe care o traiesti in paralel" nici nu cred ca adevaratul motiv este relevant. conteaza mai mult linistea asta, calmul palpabil. asta sa fie relatia spre care ar trebui sa tind? asta sa fie ceea ce in mod normal exista sub denumirea de "oameni care se inteleg"? s-a dezvoltat excesiv acea fata a personalitatii mele care evita conflictele si prefera imaginea de suprafata profunzimii. am invatat sa nu mai am curiozitati referitoare la motivele tristetilor tale sau la gandurile care te framanta. persista, totusi,o parere de rau: ai pierdut o parte a importantei pe care ti-o acordam.

miroase e lemn. deschid incet capacul. prin minte imi trec rapid zeci de lucruri pe care as vrea sa le gasesc inauntru. gol. nimic. nimic??? intr-un colt, ceva. dimineti in care mirosul tau dulceag ma invelea, cand ma trezeam cu o senzatie de siguranta. plimbari prin racoarea serii. ore de povestit la telefon restul? unde sunt restul amintirilor mele? unde sunt clipele care ne-au tinut aproape? sa fi fost obisnuinta si teama de singuratate decisive?

plus

invatam incet sa traim unul cu celalalt. nelinistea a mai scazut putin. putin de tot.
ramane nevoia de incredere.