marți, 30 martie 2010

aroma demagirii

traiesc pentru a simti. in mine sentimentele au gust si produc senzatii fizice.

dezamagirea are un gust salciu, insotit de greata, dureri de cap si inevitabilul "de ce??". incerc sa o evit, dar se prelinge in jurul meu lipicioasa si verzuie.

ma recunosc invinsa cu propriile arme cand trebuie sa admit ca "traiesc pentru a simti" include si dezamagirea. face parte din mine, din curba care, in functie de apropierea de una dintre cele doua axe ma face sa traiesc. evitand fluctuatiile te indrepti spre liniaritate. pot accepta asta?

fata curajoasa a personalitatii mele iese incet din ungherul ei si imi arata trendul ascendent al curbei....e un profil vechi. A FOST. azi...trebuie sa cobor cat mai repede la punctul minim pentru a putea reveni peste zero. in mintea mea se invarte obsesiv un "pacat" plin de regret.

ma doare sufletul.

compromis cu C bolduit

decizia de a propune o solutie de compromis pt ambele parti are in spate o teama de refuz. vrei o solutie, dar nu in conditiile date. nu poti ceda atat de mult. nu mai ai la ce renunta. nu vrei negociere. vrei doar sa arati unde e limita ta. iti doresti ca partea adversa sa accepte, pt ca are sens.

cand raspunsul primit e negativ iti regreti intentia initiala. iti datorai inca o incercare, dar...te intristeaza faptul ca nu a fost apreciata la adevarata ei valoare cererea. faci abstractie de orgoliu si de idee ca tu ai fost cel care a mai facut o incercare. mandria nu e un subiect de discutie aici. esti impacat pentru ca ai mai incercat odata. ai fi regretat daca nu o faceai.

cand raspunsul e pozitiv rezultatul te doare. ai fi dorit totul, nu jumatati de masura. ceea ce primesti cand insisti nu are valoarea unei victorii, ci a unui semiesec.

si totusi....de ce propui compromisul? e o ultima incercare timida de salvare a ceva ce crezi ca ar putea merita. esti perfect constient de faptul ca ambitia si orgoliul clelilalte parti nu ar permite ca propunerea sa vina din acea directie. oricat de puternica ar fi dorinta, bariera mandriei e prea puternica. iti spui atunci "ok, nu am ce pierde". totusi, indiferent care ar fi raspunsul , pierzi ceva. pierzi de doua ori. pentru inceput pierzi o victorie completa, apoi pierzi prin senzatia de superioritate oferita celeilalte parti.

MERITA?

joi, 25 martie 2010

bariera de comunicare

bineinteles ca stiam de existenta ei. o intalnisem des. nu mi-a fost niciodata clar daca sunt eu cauza ei principala, dar am avut de multe ori senzatia ca cei din jur habar nu au despre ce vorbesc. dar de aici si pana la a nu putea sa spun ceea ce vreau.....
nu pot. formulez in gand. aleg cu grija cuvintele. caut posibilele sensuri ascunse, le elimin prin reformulari....si spun. din stadiul de gand la cel de idee enuntata schimb sensul. o fac involuntar. ma ascund dupa cuvinte, pun bariere. nu ma pot pune de acord cu mine. nu imi pot accepta ideea. incerc apoi sa dezvolt, in speranta ca sensul dorit se va citi printre randuri. in loc sa clarific ma pierd in cuvinte. obosesc. mi-as dori sa citeasca ceilalti ce simt, de fapt. sa vada ei ceea ce nu sunt eu in stare sa spun. de ce nu reusesc sa ma cunoasca asa cum sunt de fapt? de ce nu vad dincolo de cuvintele mele? eu nu sunt ceea ce spun, ci ceea ce simt!
uneori simt atat de mult incat ma doare sufletul. e o durere fizica surda, care imi consuma mare parte a energiei si ma oboseste. daca as putea sa spun macar o parte m-as elibera. ar fi ca si cum as elibera o turma de bizoni inchisi intr-un tarc mult prea mic. zbaterea si disperarea lor s-ar risipi.

pierdut incredere. o declar nula

pot oferi totul celor care merita. eu stiu asta si ma astept sa o intelega si ei. cu toate astea, ei vad altfel lucrurile. e ciudat. increderea se castiga greu si se pierde foarte usor, clar, dar....parca ar trebui sa ai un motiv ca sa o pierzi, nu? nu poti pur si simplu sa spui "nu mai am incredere pt ca nu mai pot" sau "nu mai am incredere pt ca mie mi se pare ca..."
am investit atat de mult....am incercat atat de mult....am sperat.....am vrut.....
pana unde merge lipsa increderii? de cate dovezi e nevoie? cum poti dovedi ca esti asa cum spui? de ce nu crede nmeni cand spui "asta vreau! asta sunt!"? de ce se presupune ca, de fapt, iti doresti altceva? de ce ai minti si ai avea o agenda ascunsa?
daruind te construiesti pe tine. te imbogatesti sufleteste cu bucuria celor care primesc. nu astepti nimic in schimb. nu ceri nimic. esti fericit sa oferi. dar cand oferi si darul tau e studiat atent ca nu cumva sa fie calul troian ai o senzatie e gol si singuratate....de rece si intuneric.