bineinteles ca stiam de existenta ei. o intalnisem des. nu mi-a fost niciodata clar daca sunt eu cauza ei principala, dar am avut de multe ori senzatia ca cei din jur habar nu au despre ce vorbesc. dar de aici si pana la a nu putea sa spun ceea ce vreau.....
nu pot. formulez in gand. aleg cu grija cuvintele. caut posibilele sensuri ascunse, le elimin prin reformulari....si spun. din stadiul de gand la cel de idee enuntata schimb sensul. o fac involuntar. ma ascund dupa cuvinte, pun bariere. nu ma pot pune de acord cu mine. nu imi pot accepta ideea. incerc apoi sa dezvolt, in speranta ca sensul dorit se va citi printre randuri. in loc sa clarific ma pierd in cuvinte. obosesc. mi-as dori sa citeasca ceilalti ce simt, de fapt. sa vada ei ceea ce nu sunt eu in stare sa spun. de ce nu reusesc sa ma cunoasca asa cum sunt de fapt? de ce nu vad dincolo de cuvintele mele? eu nu sunt ceea ce spun, ci ceea ce simt!
uneori simt atat de mult incat ma doare sufletul. e o durere fizica surda, care imi consuma mare parte a energiei si ma oboseste. daca as putea sa spun macar o parte m-as elibera. ar fi ca si cum as elibera o turma de bizoni inchisi intr-un tarc mult prea mic. zbaterea si disperarea lor s-ar risipi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu