hibernez voluntar. imi induc perfect constient o stare de amorteala a sufletului. functionez in safe mode. refuz sa ma implic. nu controlez in totalitate procesul, motiv pentru care unele sentimente ajung pana la mine. totusi, pun o limita. e mai sigur asa. incorect fata de mine, dureros de indiferent, dar....mai sigur.
daca as crede macar pentru o clipa ca cineva e dispus sa arunce totul in joc, as risca. caut un echilibru intre ceea ce primesc si ceea ce sunt dispusa sa ofer. plusez un 50%, pt ca imi da un sentiment de implinire, dar pastrez si pentru mine o parte.
sunt fericita? evit ganduri de genul asta, cel putin acum. mi-e teama sa recunosc ... fericirea mea depinde de altii. nu imi sunt suficienta. am nevoie de cineva prin care sa ma implinesc. cei carora le pun in carca povara fericirii mele ar putea sa nu fie dispusi sa o accepte. nu e de datoria lor sa se ridice la nivelul asteptarilor mele. nu e vina lor ca nu accept greseli, ca iert, dar nu uit.
nu ma pot multumi cu partener, bani, casa...vreau mai mult. vreau sa apartin si sa contez.
ce ma face fericita? un amalgam de senzatie de utilitate, incredere, daruire totala, renuntare de sine, gesturi mici, liniste, senzatia de "acasa"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu