cum stam?

nu vad sensul intrebarilor "cine e vinovat?" , "cu ce am gresit?". nu e nimic productiv in a cauta raspunsul lor. nimic constructiv. pe viitor, dupa ce se va asterne praful peste fostul NOI, am sa ma gandesc la asta. am sa incerc sa trag concluzii ce ma vor ajuta sa nu repet greselile sau sa vad din timp semnele. acum nu conteaza.
intrebarile de acum sunt "ce ar trebui sa fac?". nu ma refer aici la un "trebuie" moral sau corect, la unul care implica reguli, ci la unul care priveste spre viitorul meu. "ce ar trebui sa fac EU acum?". e un "ce sa fac eu?" in care includ obligativitatea. e clar ca trebui sa fac ceva. e clar ca EU nu pot sta in relatii gri, in care nu stiu niciodata ce urmeaza. nu pot trai cu senzatia ca fiecare gest imi va fi reprosat. nu imi pot controla atent fiecare vorba, pentru ca ulterior ea fi va fi rastalmacita.
mint. pot sa fac asta. pot sa o fac, dar nu vreau. nu vreau teama si nesiguranta in suflet in fiecare moment. nu vreau frustrare si neliniste. nu vreau. vreau un om pentru care sa pot face orice, convinsa fiind ca merita.
ce s-a intamplat cu NOI? unde ne-am pierdut? lupta orgoliilor a distrus totul in cale? energia mea de incerca din nou sa o iau de la inceput dupa fiecare dezamagire scade de la o zi la alta. fiecare discutie care ma indeparteaza de tine imi arata ca nu mai are sens sa incerc. senzatia ca bat la porti inchise e tot mai puternica. hmmm. sa fie adevarata povestea cu valul care ti se pune pe ochi atunci cand esti indragostit? am vazut eu in tine doar ceea ce doream? am vazut un barbat puternic si tandru, deschis si inteligent, intr-un om complexat si nesigur, care isi descarca frustrarile pe cei din jur? sa fie experientele tale nefericite un bagaj prea mare? sa fie varsta o mare bariera in calea curajului de a o lua de la inceput? esti blocat in trecut, fara vreo sansa de a-ti dori un viitor.
incercand sa construiesc ceva alaturi de tine simt ca trag dupa mine un munte de regrete si temeri, pe care le-ai acumulat din relatiile anterioare. te pierd tot mai des in toate detaliile astea. ma transform incet intr-un nou regret al tau.
cu fiecare pas facut inainte in timp simt ca fac un pas in spate in relatia cu tine. ma retrag incet. locul meu nu e aici. simt ca merg in paralel cu trecutul cuiva, in loc sa fiu o parte a prezentului.
nu sunt o parte a vietii tale.
plec incet - incet. ma desprind. ma rup. nu am ce cauta aici. nu am ce gasi. plec.


a fost frumos. iti multumesc pentru diminetile in care ma trezeam zambind, in care imi era suficient sa te tin in brate pentru a simti fericirea la maxim. senzatia de a fi iubita a fost minunata. ai fost un iubit perfect. cand adormeai in bratele mele si te mangaiam erai totul pentru mine. as fi vrut sa pastrez pentru intotdeauna sentimentul de liniste si fericire. dorinta de a te atinge si de a-ti simti mirosul ma facea sa ma simt vie. era totul atat de intens...

mi-e dor

tanjesc dupa tine. caut imbratisarea ta, mangaierile, sarutul. vreau sa ma trezesc din nou fericita. vreau sa ma imbat din nou cu mirosul tau. mi-e dor de zambetul si de soaptele tale.

nu mai esti.

azi

hibernez in intuneric. mi-e frig. sunt obosita.
simt ca pasesti pe varfuri, ca sa nu ma trezesti. te apropi. ma mangai usor pe obraz. te privesc printre gene cum zambesti. ma saruti pe frunte si apoi pleci.
mi-ai inseninat ziua. zambesc si iti spun in gand ca te iubesc.
fiecare gest al tau conteaza. fiecare cuvant lasa o urma.
azi sunt fericita.

forgive

http://www.youtube.com/watch?v=yRPeJGWzPvA&feature=related

because

fiecare postare e o fotografie a sufletului meu intr-un anumit moment. suma lor sunt eu.

risipa de durere

durere, frustrare, neliniste....toate adunate in sufletul meu. tanjesc dupa zilele in care te simteam aproape, in care eram parte din tine. te regasesc in fiecare particica din mintea mea, dar ACUM prezenta ta ma doare. nu inteleg ce se intampla. ce s-a schimbat? unde esti TU, cel pe care il iubesc? de ce te ascunzi?

ma doare sufletul cand imi amintesc cat de fericita eram cand ma trezeam inspirand mirosul parului tau si te tineam in brate cand dormeai. acum deschid incet ochii si ma gandesc cu teama ca te-am pierdut. ma respingi.

nu m-am schimbat. simt in continuare nevoie sa te mangai, dar acum gestul mi se opreste in aer, agatat in intrebarea "oare ii mai place atingerea mea?" mi-e dor de mirosul pielii tale, de gustul buzelor tale, mi-e dor de TINE.

nu stiu ce se intampla. am nevoie de un raspuns. nu pot trai asa.

te comporti ca si cand acum ai incepe sa ma cunosti si ti-ai da seama ca de fapt nu sunt ceea ce iti doresti. nu te poti ascunde dupa scuza imaturitatii mele.

nu ma mai vrei? nu mai contez? nu pe mine ma cautai? nu mai simti nimic?

da-mi un raspuns, oricare ar fi el. pot face fata deciziei tale, oricare ar fi ea.
daca nu poti accepta iubirea mea spune-mi ca vrei sa plec. daca nu te fac fericit goneste-ma.
daca ma vrei accepta-ma si lasa-ma sa te iubesc.

esti in fiecare celula din corpul meu. esti parte din mine. o parte din mine ma respinge. nu ma pot rupe in doua. nelinistea imi macina sufletul - uneori se rup bucati mici, alteori mai mari. durerea difera de la moment la moment.

stiu ca nu e usor sa porti povara iubirii cuiva, stiu ca uneori asta sufoca, dar atat de putini dintre noi au norocul sa fie cu adevarat iubiti macar o data in viata..........

twister

fiecare celula din mine simte relativitatea absoluta. STIU ca nimic nu e clar, sigur, definitiv, delimitat....in fiecare secunda ceva se schimba. nu avem puterea de a controla evolutia lucrurilor. depinde mult prea putin de noi. putem influenta, pana la un punct, dar decizia finala nu ne apartine.
cat de putine poti cunoaste si intelege? cat este realitate si cat imaginatie? ma intreb uneori daca ceea ce am retinut eu s-a intamplat sau a fost doar inchipuirea mea. ceea ce am simtit in ceilalti a fost doar impresia mea? a fost doar ceea ce doream eu sa fie? cum iti scoti din suflet senzatia ca lucrurile iti scapa printre degete? ce trebuie sa faci pentru a avea, macar pentru o clipa, sentimentul ca vezi si simti lucrurile, asa cum sunt ele in realitate?

tanjesc dupa pamant stabil sub picioare, dupa un moment in care totul e clar.